CA I adv. 1) (exprimă un raport comparativ) Asemănător cu; similar cu; de felul; de tipul. Negru ca tăciunele. 2) (exprimă un raport temporal) Cireşele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. • Ca mîine, poimîine în curînd. Ca ieri (alaltăieri) de puțin timp. 3) (exprimă un raport relaţional) Privitor la...; în ce priveşte. Ca valoare, lucrarea lasă de dorit. 4) (exprimă un raport de suplinire) În calitate de ...; fiind. Ca pedagog, era neîntrecut. 5) (exprimă un raport de similitudine) Băiatu-i ca băiatul. 6) (exprimă un raport dubitativ în diferite îmbinări stabile) Toate ca toate.

CA II conj. I. (urmat de să) 1) (exprimă un raport final) Pentru ca; aşa ca. Pleacă repede, ca să nu întîrzie. 2) (exprimă un raport modal) A vorbit aşa, ca să fie înțeles. 3) (exprimă un raport completiv) Doreşte ca să se reîntoarcă. 4) (exprimă un raport consecutiv) încît. Prea mare e groapa, ca să o poți sări. II. (în locuţiune, exprimă un raport temporal de posterioritate) înainte de. A ajuns acasă înainte ca să înceapă ploaia.

CABÁL//Ă ~e f. 1) (evul mediu) Doctrină iudaică constînd din interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Actiune reprobabilă uneltită pentru a stîrni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire.

CABALÍN ~ă (~i, ~e) Care ține de cai; propriu cailor. Rasă ~ă.

CABALÍN//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de mamifere de talie mare, domestice (reprezentant: calul). 2) Animal din această familie.

CABALÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de cabală; propriu cabalei. 2) fig. Care conține o taină; greu de priceput; misterios; mistic; enigmatic; tainic. Teorie ~că.

CABÁN//Ă ~e f. Casă (de lemn) construită la munte pentru adăpostirea turiştilor şi vânătorilor.

CABANIÉR ~i m. Administrator al unei cabane.

CABANIÉR//Ă ~e f. (feminin de la cabanier) v. CABANIER.

CABÁNIȚ//Ă ~e f. înv. Manta scumpă, îmblănită, purtată în trecut de domnitori şi de boieri la solemnități.

CABANÓ//S ~şi m. Cîrnăcior subțire uscat, preparat din carne de vită şi de porc.

CABARDÍNCĂ f. mai ales art. 1) Dans popular caucazian, executat într-un tempo vioi. 2) Melodie după care se execută acest dans.

CABARÉT ~e n. Local luxos de noapte cu program de varietăți; bar.

CABERNET [pr.: caberné] n. 1) Soi de viță de vie avînd struguri cu bobițe mici, de culoare neagră-albăstrie. 2) Varietate de vin roşu, de calitate superioară, obținut din acest soi de viță.

CABESTÁN ~e n. Dispozitiv de ridicat şi de deplasat greutăți pe distanţe relativ scurte, constînd dintr-un troliu cu arbore vertical, pe care se înfăşoară cablul de tracţiune, fiind folosit, mai ales, pe nave sau pe autovehicule grele.

CABÍN//Ă ~e f. Încăpere mică (într-o clădire, într-un vehicul, la bordul unui vas, pe plajă etc.) amenajată în concordanţă cu destinaţia pe care o are. ~a şoferului. ~ telefonică. • ~ spatială parte a unei nave cosmice în care se află cosmonauţii în timpul zborului.

CABINÉT ~e n. 1) Încăpere destinată pentru diverse lucrări de specialitate. ~ de proceduri. ~ de muzică. 2) Birou al unei persoane cu muncă de răspundere. ~ul unui ministru. 3) Încăpere dintr-un muzeu sau dintr-o bibliotecă în care sînt păstrate diferite colecţii. ~ de filatelie. 4) (în unele țări) Consiliu de miniştri; guvern.

A CABL//Á ~éz tranz. 1) (locuințe, instituții etc.) A prevedea cu cabluri (de telecomunicații); a face legătura cu un cablu de telecomunicații. 2) (fire metalice) A asambla prin răsucire sau împletire într-un singur cablu; a transforma în cablu, răsucind sau împletind.

CABLÁJ n. 1) Operaţie de răsucire sau de împletire a firelor într-un cablu. 2) Totalitate a cablurilor care realizează legăturile electrice într-un aparat sau într-o instalaţie de telecomunicații.

CABLIÉR ~e n. Navă de transport folosită în lucrările de aşezare a cablurilor submarine.

CABLOGRÁM//Ă ~e f. Telegramă transmisă prin cablu submarin.

CÁBLU ~ri n. 1) Frînghie groasă din fire vegetale sau metalice răsucite, folosită la tracţiune sau la ridicat greutăţi. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de măsură a lungimii (egală cu o zecime de milă marină) folosită în navigaţie.

CABOTÁJ ~e n. nav. Navigaţie comercială de-a lungul coastei mărilor, între porturi apropiate.

CABOTIÉR ~e n. Navă de tonaj redus destinată cabotajului.

CABOTÍN ~i m. 1) (în trecut, în Franţa) Actor ambulant. 2) Actor mediocru; comediant fără talent. 3) fig. Persoană care caută să obţină succes prin mijloace ieftine.

CABOTÍN//Ă ~e f. (feminin de la cabotin) v. CABOTIN.

A CABR//Á ~eáză intranz. 1) (în special despre cai) A se ridica pe picioarele de dinapoi. 2) (despre avioane) A se înălţa brusc cu partea anterioară.

CABRÁJ ~e n. 1) v. A CABRA. 2) av. Evoluţie executată de un avion cînd îşi măreşte brusc panta de urcare.

CABRIOLÉT//Ă ~e f. Trăsură cu două roţi, înaltă şi neacoperită, trasă, de obicei, de un singur cal; brişcă; şaretă.

CACADÚ m. 1) Specie de papagali cu penajul de obicei alb şi cu un moţ viu colorat. 2) Papagal din această specie.

CACÁO f. invar. 1) Sămînţă extrasă din fructele cacaotierului. 2) Produs alimentar sub formă de pulbere obținut prin măcinarea unor asemenea semințe. • Unt (sau ulei) de ~ substanță grasă extrasă din pulberea de cacao, folosită în industria alimentară, în industria farmaceutică şi în cosmetică. 3) Băutură preparată din acest produs.

CACAOTIÉR ~i m. Arbore cultivat în regiunile tropicale, ale cărui fructe conțin semințe întrebuinţate în alimentație.

CACEALMÁ ~le f. 1) (la jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului prin crearea impresiei de a avea cărți valoroase. 2) Prezentare a unui neadevăr drept adevăr; înşelătorie; păcăleală.

CÁCIUR ~i adj. şi substantival  (despre miei) Care are blană de culoare neagră pe trunchi şi brumărie pe bot, urechi, coadă şi extremitățile picioarelor.

CACOFÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care produce o cacofonie.

CACOFONÍ//E ~i f. 1) Asociație sau repetare dezagreabilă de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie.

CACOGRAFÍ//E ~i f. Ortografie greşită.

CACOLOGÍ//E ~i f. Îmbinare greşită de cuvinte.

CACÓM I ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie mică, avînd corp alungit şi subțire, picioare scurte şi blană fină, albă iarna şi brună vara; hermină; helge.

CACÓM II ~uri n. înv. Blană de hermină.

CACOSMÍE f. med. Percepere a unui miros urît, care poate fi subiectivă (în afara unei excitații senzoriale) sau provocată de o afecțiune (nazală, bucală etc.).

CACTACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante exotice dicotiledonate, adaptate la climă uscată, cu tulpini cărnoase şi frunze în formă de țepi, răspîndite în regiunile calde ale Americii (reprezentant: cactusul). 2) Plantă din această familie.

CACTÉE f. pl. v. CACTACEE.

CÁCTU//S ~şi m. Plantă exotică, adaptată la secetă, cu tulpina cărnoasă şi grasă, plină cu suc apos sau lăptos, şi cu frunze în formă de spini, cultivată la noi ca plantă ornamentală.

A CADASTR//Á ~éz tranz. A înscrie într-un cadastru (determinînd din punct de vedere cantitativ). ~ bunurile materiale.

CADASTRÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de cadastru; propriu unui cadastru.

CADÁSTR//U ~e n. 1) Totalitate a lucrărilor tehnice pentru identificarea, delimitarea, măsurarea şi reprezentarea grafică a suprafețelor funciare. 2) Registru în care sînt incluse datele obținute în urma unor asemenea lucrări.

CADAVÉRI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de cadavre; propriu cadavrelor. Toxină ~că. 2) Care are aspect de cadavru; asemănător unui cadavru. Paliditate ~că.

CADÁVR//U ~e n. Corp al unui om sau al unui animal mort; trup neînsuflețit. ■ A călca peste ~e a fi lipsit de orice scrupule pentru atingerea unui scop. ~ ambulant om extrem de slăbit şi cu aspect bolnăvicios.

CÁDĂ căzi f. 1) Vas mare pentru îmbăiat; baie. 2) Vas mare din doage, în formă de trunchi de con, în care se strivesc strugurii şi se lasă să fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit în diverse operații tehnologice.

A CADENŢ//Á ~éz tranz. 1) (fraze, melodii) A reliefa prin elemente de cadență; a ritma. 2) (mişcări) A pune în acord cu o cadență.

CADENŢÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CADENŢA. 2) şi adverbial Care se execută în cadență; care are ritm; ritmic.

CADÉNŢ//Ă ~e f. 1) Repetare regulată şi uniformă a unei mişcări. ■ A ține ~a a păstra în timpul mersului într-o coloană acelaşi ritm ca toți ceilalți. În ~ cu mişcări repetate la intervale egale. 2) Succesiune regulată şi armonioasă a unor unități poetice sau muzicale. 3) Grad de iuțeală în sistemul de producție. 4) Fragment dintr-un concert instrumental interpretat fără acompaniament.

CADÉ//T ~ţi m. înv. 1) Elev al unei şcoli militare; iuncher. 2) Fiu de nobil sau de ofițer care se pregătea pentru cariera militară. 3) (în Rusia țaristă) Membru al partidului constituțional democrat. 4) Sportiv între 14 şi 16 ani.

CADIASCHÉR ~i m. înv. (la turci) Înalt demnitar cu funcţie de judecător militar.

CADÍ//U ~i m. înv. Judecător musulman care exercita funcții civile şi religioase.

CADÎN//Ă ~e f. înv. 1) Femeie din haremurile turceşti; odaliscă. 2) Soție de turc; odaliscă.

CÁDMIU n. Metal moale de culoare alb-argintie, folosit, mai ales, pentru obținerea unor aliaje.

CADÓU ~ri n. Obiect primit de la cineva sau oferit cuiva în semn de prietenie, atenție; dar.

A CADR//Á ~éz intranz. A fi în concordanță deplină; a se afla în armonie perfectă; a se potrivi; a se armoniza; a concorda; a se asorta.

CADRÁN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate şi instrumente de măsurat) Suprafață plană sau rotundă, divizată şi gradată, pe care se deplasează un ac indicînd o anumită valoare (de timp, de presiune, de viteză, de diferență de potențial etc.). ■ ~ solar dispozitiv constînd dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumită suprafață pe care se proiectează umbra unei tije, poziția şi lungimea căreia indică ora solară. 2) mat. Arc reprezentînd un sfert de cerc.

CADRÍL ~uri n. 1) Dans de origine franceză executat de patru perechi într-un tempo lent, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei. 2) Melodie după care se execută acest dans.

A CADRIL//Á ~éz tranz. (sfori, covoare) A țese făcînd uzoare în formă de pătrate sau de romburi colorate.

CADRILÁ//T ~tă (~ți, ~te) (despre (țesături) Care are desene în formă de carouri contigue.

CÁDR//U ~e n. 1) Ramă în care se fixează un tablou sau o fotografie. 2) Tablou sau fotografie dispusă într-o astfel de ramă. 3) Pervaz al unei uşi sau ferestre. 4) Desen care mărginește o hartă, un text sau o fotografie. 5) Spațiu care cuprinde o imagine pe o peliculă fotografică sau cinematografică. 6) Schelet din diferite materiale, întrebuințat în construcții (la poduri, galerii etc.) ca suport de rezistență; osatură; carcas. 7) Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană; ambianță; climat; mediu; anturaj. 8) fig. Limită (prevăzută sau impusă) a unei probleme sau acțiuni. 9) mai ales la pl. Efectiv de bază care include oamenii dintr-o întreprindere, instituție sau organizație. 10) Persoană care face parte dintr-un astfel de efectiv. 11) (în armată) Personal de conducere şi de comandă.

CADÚ//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre frunze) Care cade de timpuriu. 2) fig. Care nu este veşnic; sortit pieirii. 3) (despre acte juridice) Care a căzut în desuetudine; fără putere legală.

CADUCÉ//U ~e n. Sceptru al zeului grec Hermes, constînd dintr-un baston cu două aripioare în vîrf şi înconjurat de doi şerpi.

CADUCITÁTE f. 1) Caracter caduc. 2) Ineficacitate a unui act juridic ca urmare a survenirii unui eveniment ulterior încheierii lui.

CAFÁS ~uri n. înv. (în unele biserici) Balcon rezervat corului sau membrilor familiei domneşti.

CAFÉ n.: ~-concert [pr.: cafe-consér] spectacol de gen uşor, conținînd numere recreative (dansuri, acrobatii, cîntece); varieteu.

CAF//EÁ ~éle f. 1): Arbore de ~ arbore sau arbust tropical cultivat pentru semințele lui comestibile; cafeu. 2) Sămînță a cafeului. 3) Praf obținut prin măcinarea semințelor de cafeu.  ~ solubilă. 4) Băutură preparată din acest praf (sau dintr-un surogat).  ~ neagră.

CAFEGIOAÍ//CĂ ~ce f. înv. (feminin de la cafegiu) 1) v. CAFEGIU. 2) Soţie de cafegiu.

CAFEGÍ//U ~i m. 1) înv. Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea. 2) înv. Dregător la curtea domnească care prepara și servea cafeaua. 3) Amator de cafea.

CAFEÍNĂ f. Substanță alcaloidă extrasă din cafea (sau din frunze de ceai), folosită în medicină ca stimulent.

CAFEÍSM n. med. Intoxicație acută cu cafea.

CAFELÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la cafea) Specie de plante erbacee, din familia leguminoaselor, cu flori dispuse în vîrful tulpinii, cultivate pentru nutreţ, iar unele varietăți fiind folosite ca plante ornamentale.

CAFEN//EÁ ~éle f. Local public unde se consumă cafea, ceai sau alte băuturi şi Mîncăruri. • De ~ lipsit de seriozitate.

CAFENÍ//U ~e (~i) Care are culoarea cafelei; maro. • ~-deschis bej. ~-închis brun.

CAFETIÉR//Ă ~e f. 1) Aparat pentru prepararea cafelei. 2) Serviciu de cafea. 3) Vas pentru păstrarea cafelei.

CAFÉU m. 1) Specie de arbori tropicali ale căror fructe contin boabe de cafea. 2) Arbore din această specie.

CAFTÁN ~e n. înv. Veşmînt lung şi larg, uneori împodobit cu fir de aur, purtat de domnitorii şi boierii români. A îmbrăca ~ul a deveni domn sau a căpăta o funcție boierească.

CAGÚL//Ă ~e f. 1) Partea din cauciuc a unei măşti de gaze. 2) Mantie purtată de călugări. 3) Glugă închisă, cu orificii în dreptul ochilor.

CÁHL//Ă ~e f. 1) Placă de metal folosită pentru a opri trecerea căldurii din sobă în hogeac. • A-1 bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placă de ceramică sau de faianță folosită la făţuirea sobelor sau a şemineelor.

CAIÁ caiéle f. Cui cu ajutorul căruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tracțiune.

CAIÁ/C ~ce n. 1) Ambarcaţie pentru o singură persoană, construită de eschimoşi din piele şi oase de focă. 2) Luntre sportivă ascuțită la ambele capete, acționată cu ajutorul pedalelor. 3) Sport nautic practicat cu această ambarcaţie.

CAIÁF//Ă ~e f. Persoană fățarnică. • A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba.

CAÍ//C ~ce n. 1) Ambarcaţie îngustă, cu capetele ascuțite şi cu două catarge. 2) Luntre (pescărească) uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete.

CAÍD I ~uri n. înv. Caiet gros de format mare în care se includ diferite date sau însemnări cu caracter administrativ; registru; catastif; condică.

CAÍ//D II ~zi m. (în trecut în statele musulmane ale Africii de Nord) Guvernator al unei provincii sau al unui oraş care deţinea şi funcțiile de judecător şi de şef al poliției.

CÁIER ~e n. Mănunchi de lînă, de in sau de cînepă care se pune în furcă pentru a fi tors.

CAIÉT ~e n. 1) Fascicul de foi de hîrtie (albă) legate, folosit, mai ales, pentru scris sau pentru desenat. 2) Publicație periodică cuprinzînd diverse studii, note sau informaţii dintr-un anumit domeniu de activitate. ~e filozofice.

CAIMÁC ~uri n. 1) Strat subţire de grăsime care se formează la suprafaţa laptelui. • A lua ~ul a-şi însuşi partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafaţa cafelei în urma fierberii.

CAIMACÁM ~i m. (în evul mediu în Țara Românească şi în Moldova) Locţiitor al domnitorului.

CAIMÁN ~i m. Crocodil avînd lungimea de pînă la 6 m, cu botul lat şi cu corpul acoperit cu plăci osoase, a cărui piele se foloseşte în marochinărie; aligator.

CAINOZÓIC n. Eră geologică, care cuprinde timpul de la sfârșitul mezozoicului pînă în zilele noastre; neozoic.

CAÍ//S ~şi m. Pom fructifer care înfloreşte de timpuriu, avînd fructe rotunde, zemoase, de culoare portocalie şi cu sîmbure mare.

CAÍS//Ă ~e f. Fructul caisului.

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracţiune şi la călărie. ~ pursînge. ~ şarg. • ~ de bătaie a) persoană hărţuită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poştă a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situaţie mai rea de cum a fost. La paştele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereţi a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanţă (destul de) mică. ~ul rîios găseşte copacul scorţos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare şi tot se poticneşte pot greşi şi cei deştepţi. ~ul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau aşa cum sînt, fără să se mai ţină seama de defecte. A cunoaşte ca pe un ~ breaz a cunoaște foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi cînd vrei să-i faci cuiva bine. De-a caii joc de copii. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare peşte marin avînd capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forță-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de şah ce reprezintă capul şi gîtul acestui animal.

A CAL//Á ~éz tranz. 1) (vehicule sau roțile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziţie fixă.

CALABALÎC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătorește cineva.

CALAFÁT n. Material alcătuit din cliţi sau cîrpe destrărnate şi îmbibate cu smoală, întrebuințat pentru astuparea crăpăturilor punţilor şi bordajelor de lemn ale navelor.

CALAICÁN n. pop. Substanţă cristalină de culoare verde-deschisă, avînd diferite întrebuințări (în combaterea dăunătorilor în agricultură, ca materie colorantă etc.); sulfat de fier.

CALÁJ ~e n. 1) Potrivire şi fixare a unui organ sau a unei piese de maşină față de altele. 2) Aşezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3) Postament de grinzi aşezat pe o cală pe care se sprijină navele în timpul construcției sau al reparației. 4) Adîncime la care se cufundă în apă o navă în raport cu linia de plutire; pescaj.

CALAMANDRÓS n. reg. Lipsă de ordine; dezordine; debandadă; harababură.

CALAMBÚR ~uri n. Joc de cuvinte bazat pe asemănarea sonoră a unor cuvinte cu sens deosebit.

CALAMÍN//Ă ~e f. Reziduu carbonifer provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă şi care provoacă perturbații în funcţionarea motorului.

CALAMITÁ//T ~tă (~ţi, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamităţi.

CALAMIT//ÁTE ~ắți f. Nenorocire mare, care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proportii; dezastru; urgie; flagel; prăpăd.

A CALANDR//Á ~éz tranz. (materiale) A trece printr-un calandru (în vederea finisării).

CALÁNDR//U ~e n. 1) Maşină cu cilindri rotitori cu ajutorul căreia se obțin dintr-un material flexibil (prin presare şi încălzire) foi subţiri şi netede (de cauciuc, de hîrtie etc.). 2) tipogr. Presă pentru imprimarea în relief, pe carton special, a matrițelor de stereotipie.

CALAPẮR m. reg. Plantă erbacee perenă, aromatică, avînd tulpină catifelată, frunze ovale şi flori galbene, cultivată şi în scop decorativ; calomfir.

CALAP//ÓD ~oáde n. 1) Piesă de lemn, avînd forma labei piciorului, pe care se lucrează încălţămintea sau pe care se pune încălțămintea pentru a nu se deforma. 2) Formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile (în procesul de confecţionare); calup. 3) Model după care se reproduc obiecte identice; tipar; şablon. • Pe acelaşi ~ la fel; identic.

CÁL//Ă I ~e f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. de construcţie. ~ plutitoare.

CÁL//Ă II ~e f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, avînd flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative.

CÁL//Ă III ~e f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se aşază în faţa roții unui vehicul, pentru a-1 imobiliza. 2) Piesă folosită în construcţia de maşini pentru măsurarea dimensiunilor.

CALC ~uri n. 1): Hîrtie de ~ hîrtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hîrtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constînd în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte şi expresii existente în limbă.

CALCÁN I ~i m. Peşte marin comestibil, avînd corpul turtit şi ambii ochi pe aceeaşi parte a capului; cambulă.

CALCÁN II ~e n. Perete fără ferestre din dosul unei case, de care se alipeşte o altă casă.

CALCANÉ//U ~e n. Unul dintre oasele care formează călcîiul.

CALCÁR ~e n. Rocă sedimentară de diferite culori, formată din carbonat de calciu, avînd diverse întrebuinţări, mai ales ca material de construcţii; piatră-de-var.

CALCAR//ÓS ~oásă (~ósi, ~oáse) Care conține calcar; format din calcar.

CÁLC//E I f.: ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, avînd tulpină ramificată la bază, flori mari galbene şi frunze groase lucitoare, care creşte prin bălți şi locuri umede.

CÁLCE II f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obținut prin calcinarea calcarului.

CALCEDÓNIE f. Varietate de silice naturală, translucidă, divers colorată, dură, folosită ca piatră semipreţioasă şi ca abraziv.

CALCEMÍ//E ~i f. med. Prezență a calciului în sînge; cantitate de calciu prezentă în sînge.

A CALCHI//Á ~éz tranz. 1) (desene sau schițe tehnice) A copia cu ajutorul hîrtiei de calc; a decalca. 2) lingv. (cuvinte, sensuri, expresii etc.) A forma prin calc lingvistic; a decalca.

CALCÍCOL ~ă (~i, ~e) bot. Care creşte pe un sol bogat în calcar.

CALCIFÉR ~ă (~i, ~e) (despre roci, soluri etc.) Care conține calciu.

A SE CALCIFICÁ  se calcífică intranz. 1) (despre țesuturi) A se întări prin depunere de calciu. 2) (despre substanțe) A acumula carbonat de calciu.

A CALCIN//Á ~éz tranz. (substanţe chimice) A supune acţiunii unei temperaturi înalte (în vederea eliminării apei, a unor compuşi volatili etc.).

CALCINAT//ÓR I ~oáre n. Instalaţie care recuperează căldura gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment.

CALCINATÓR II ~i m. Muncitor specializat în operaţii de calcinare a minereurilor.

CALCINÁŢI//E ~i f. Încălzire a unei substanțe chimice pînă la temperaturi înalte în scopul eliminării apei şi a altor compuşi.

CALCÍN//Ă ~e f. Substanţă pulverulentă de culoare galbenă, folosită în prepararea unor emailuri, ca abraziv etc.

CALCINÓZĂ f. med. Boală caracterizată prin depunerea sărurilor de calciu în ţesuturi şi în organe.

CÁLCIO n.: ~-vécchio tencuială ornamentală cu suprafața zgrunţuroasă, care se aplică pe ziduri pentru a le da un aspect de vechime.

CALCIPÉNI//E ~i f. med. Stare a organismului provocată de lipsa de calciu în ţesuturi şi în umori.

CALCÍT n. Varietate de carbonat natural de calciu, transparent, incolor, utilizat în industria optică şi ca material de construcție.

CÁLCIU n. Metal de culoare albă-argintie, răspîndit în natură sub formă de compuşi avînd diferite întrebuinţări în construcţii, în industrie, în medicină etc.

CALCOCLORÓZĂ f. Boală a plantelor manifestată prin îngălbenirea frunzelor sau a altor organe verzi şi provocată de lipsa fierului asimilabil în solurile calcaroase.

CALCOGRÁF ~i m. Muncitor specialist în calcografie.

CALCOGRAFÍE f. Procedeu de reproducere grafică a unor imagini cu ajutorul clişeelor gravate în adîncime; tipar adînc.

CALCOPIRÍTĂ f. Sulfură naturală de cupru şi fier, de culoare galbenă-verzuie.

CÁLCUL I ~e n. 1). Totalitate a operaţiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; socoteală. 2) mat. Succesiune de operații efectuate cu ajutorul unor simboluri ce reprezintă anumite valori. 3) fig. Ansamblu de reflecţii realizate în scopul de a obţine un avantaj sau de a realiza ceva.

CÁLCUL II ~i m. Concrețiune formată în unele organe interne ale omului ca urmare a depunerii de săruri minerale conţinute în organism; piatră. ~ renal.

A CALCULÁ ~éz tranz. 1) A supune unui calcul; a determina prin calcul; a socoti. 2) (planuri, proiecte) A elabora din timp.

CALCULÁBIL ~ă (~i, ~e) Care poate fi calculat; în măsură de a fi calculat.

CALCULÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CALCULA. 2) (despre persoane) Care îşi determină acțiunile în funcție de un scop personal; chibzuit.

CALCULATOÁRE ~ f. (feminin de la calculator) v. CALCULATOR I.

CALCULATÓR I ~i m. Persoană specializată în calcule (mai ales economice).

CALCULAT//ÓR II ~oáre n. 1) Maşină sau instalaţie cu care se efectuează automat operații matematice şi logice; computer. 2) Tabel cuprinzînd rezultatele unor calcule şi folosit în operaţiile matematice. 3) Broşură înzestrată cu un astfel de tabel.

CALCULÁŢI//E ~i f 1) v. A CALCULA. 2) Ansamblu de calcule efectuate în scopul determinării unor indicatori.

CALCULÓZ//Ă ~e f. Stare patologică manifestată prin formarea de calculi într-un organ sau într-un canal excretor; litiază.

CAL//D I ~dă (~zi, ~de) (în opoziție cu rece) 1) Care are o temperatură ridicată; care produce o senzaţie de căldură. Aer ~. Sobă ~dă. • Nici ~, nici rece aşa şi aşa. 2) Care este făcut de curînd; proaspăt. Pîine ~dă. • A le spune ~de a spune minciuni, a spune braşoave. Bate fierul cît îi ~ nu scăpa prilejul. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) Care ține căldură; călduros. 4) fig. Care porneşte din inimă. Discuție ~dă. • Bun ca pîinea ~dă bun la suflet; mărinimos. 5) fig. Care are o intensitate deosebită; fierbinte. Sărut ~.

CALDARÎM ~uri n. 1) Strat de blocuri (din lemn, din piatră etc.) cu care se acoperă un drum sau un teren; pavaj. 2) Drum sau teren acoperit cu un astfel de strat; pavaj.

CALDEÍR//Ă ~e f. Adîncitură circulară în partea superioară a unui con vulcanic.

CÁL//E căi f. 1) Fîşie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. • Din ~ afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i cîştiga bunăvoinţa; b) a pîndi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a..., a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mînca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. • ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mişcare. • Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile.

CAL//EÁŞCĂ ~éşti f. înv. Trăsură elegantă, montată pe arcuri flexibile.

CALEIDOSC//ÓP ~oápe n. 1) Dispozitiv optic constînd dintr-un tub cilindric opac, înzestrat cu mai multe fragmente de oglinzi, care, prin rotire, produce o infinitate de combinaţii de imagini multicolore (folosit ca jucărie). 2) fig. Succesiune rapidă de senzații sau de impresii vii şi variate; amestec de senzaţii şi impresii disparate. 3) Rubrică în presa periodică sau în programul emisiunilor de radio şi televiziune cuprinzînd informații extrem de variate.

CALENDÁR ~e n. 1) Sistem de împărțire a timpului în ani, luni şi zile, avînd la bază diferite fenomene periodice legate de mişcarea corpurilor cereşti. ~ iulian. ~ gregorian. • ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agendă etc.) al succesiunii lunilor, săptămînilor şi zilelor unui an. ~ de birou, ~ de perete. • A se uita ca mîţa (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fără să priceapă nimic. A face cuiva capul ~ a supraîncărca pe cineva cu informaţii inutile. 3) Publicație anuală cuprinzînd cronologia zilelor anului şi informații cu caracter enciclopedic.

CALENDARÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de calendar; propriu unui calendar. 2) Care este întocmit în conformitate cu calendarul; conform calendarului. ■ An ~ an socotit de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie. Plan  de muncă ~ plan de muncă alcătuit după zile şi săptămîni.

CALÉNDE f. pl. (în Roma antică) Prima zi a fiecărei luni. • La ~le greceşti niciodată.

CÁLF//Ă ~e f. înv. Muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie, era obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului.

A CALIBR//Á ~éz tranz. 1) (piese sau semifabricate metalice) A prelucra mecanic în vederea obținerii unui anumit calibru. 2) (produse alimentare) A măsura pentru a determina calibrul. 3) (instrumente) A grada cu precizie în vederea efectuării unor măsurări. 4) (produse agricole, puieți etc.) A sorta după mărime.

CALIBR//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre) (despre un instrument, o maşină) Care calibrează.

CALIBR//ÓR II ~oáre n. 1) Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 2) Aparat sau maşină pentru sortarea fructelor după mărime.

CALÍBR//U ~e n. 1) Diametru interior al țevii unei arme de foc. ~ul unui tun. ~ul unui revolver. 2) Diametru al unui cilindru sau al unui obiect sferic. 3) Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile unei piese fabricate. 4) fig. Valoare relativă a unei persoane sau a unui lucru. ■ De acelaşi ~ la fel; de acelaşi soi.

CALÍ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm. 2) Care este foarte sărac; care cerşeşte; cerşetor; milog. 3) Care face economii exagerate; avar; zgîrcit.

A CALIC//Í ~ésc 1. tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerşitul; a cerşi.

A SE CALIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni calic; a-şi pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-şi pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgîrcenie; a se scumpi; a se zgîrci.

CALICÍE f. 1) Stare a celui calic. 2) Caracterul de a fi zgîrcit; zgîrcenie; avariție. 3) Sărăcie extremă; mizerie.

CALICÍME f. (colectiv de la calic) 1) Totalitate a calicilor (dintr-o țară sau dintr-o localitate). 2) Mulțime de calici.

CALÍCI//U ~i n. Învelişul verde al florilor, constînd din sepale separate sau unite între ele.

CALÍF ~i m. (la unele popoare musulmane) Conducător politic şi religios al statului, considerat drept succesor al lui Mahomed.

CALIFÁT ~e n. 1) (în unele țări musulmane) Teritoriu supus autorității unui calif. 2) Durată de domnie a unui calif sau a unei dinastii musulmane. 3) Demnitate de calif.

A CALIFICÁ calífic tranz. 1) A face să se califice. 2) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a face; a taxa; a eticheta.

A SE CALIFICÁ mă calífic intranz. 1) A obține calificare; a căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a se specializa. 2) A obține dreptul de a concura la o etapă superioară a unei competiții (sportive, culturale etc.).

CALIFIC//ÁRE ~ắri f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregătire teoretică şi practică într-un anumit domeniu de activitate profesională. 3) Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, în care se selectează concurenții.

CALIFICÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CALIFICA şi A SE CALIFICA. 2) (despre infracțiuni) Care este comis în circumstanțe agravante; săvîrşit în împrejurări speciale. Crimă ~tă.

CALIFICATÍV I ~ă (~i, ~e) Care califică. Adjectiv ~.

CALIFICATÍV II ~e n. 1) Termen prin care o persoană sau un lucru se include într-o anumită categorie pe baza trăsăturilor proprii. 2) Sistem de notare a sîrguintei la învățătură şi a conduitei elevilor şi studenților. 3) Fiecare dintre indicațiile ("excepțional", "foarte bine", "bine", "suficient", "insuficient") specifice acestui sistem de notare. CALIFÓRNIU n. Element chimic radioactiv, transuranic, obtinut pe cale artificială.

CALIGRÁF ~i m. 1) Persoană care scrie frumos şi citeț. 2) înv. Persoană care se ocupă cu copierea artistică de cărți şi de manuscrise.

A CALIGRAFI//Á ~éz tranz. (litere, caractere) A scrie caligrafic.

CALIGRÁFI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de caligrafie; propriu caligrafiei.

CALIGRAFIE f. 1) Arta de a scrie citeț şi frumos. 2) Scris citeţ şi frumos. 3) Fel de a scrie al unei persoane.

CALIMÉRA f.. art. fam.: A se schimba ~ a se schimba situația. A întoarce ~ a-şi schimba atitudinea față de cineva. A strica ~ a strica relațiile de prietenie cu cineva.

CALIT//ÁTE ~ắți f. 1) Totalitate a însuşirilor şi a laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru se deosebeşte de celelalte. 2) Însuşire caracteristică (de obicei pozitivă) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea mărfurilor. ♦ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, poziție sau situație, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept.

CALITATÍV ~ă (~i, ~e) şi adverbial Care ţine de calitate; propriu calității. • Analiză ~ determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificare a componenților unei substanţe.

CALM I ~ă (~i, ~e) 1) (despre natură) Care se caracterizează prin lipsă de agitație; care se află în stare de linişte deplină. 2) (despre persoane) Care îşi stăpîneşte sentimentele şi acțiunile; stăpîn pe sine. 3) (despre sentimente şi manifestări ale oamenilor) Care denotă stăpînire de sine; caracterizat prin cumpănire.

CALM II n. 1) Lipsă de agitație în natură; stare de linişte în atmosferă. 2) Lipsă de nervozitate; stăpînire de sine; sînge rece.

A CALM//Á ~éz tranz. Aface să se calmeze.

A SE CALM//Á mă ~éz intranz. A deveni calm; a ajunge în stare de linişte; a se linişti; a se potoli, a se astîmpăra; a se alina.

CALMÁN//T I ~tă (~ţi, ~te) Care are proprietatea de a calma; liniştitor. Atmosferă ~tă.

CALMÁNT II ~e n. Medicament care are proprietatea de a calma durerea sau excitațiile nervoase; analgezic; sedativ.

CALMÁR ~i m. 1) Moluscă marină comesti-bilă, cu corpul alungit, înzestrată cu înotătoare triunghiulare şi tentacule scurte 1n jurul gurii.

CALOFÍL I ~ă (~i, ~e) (despre stil) Care ține de calofilism; propriu calofilismului.

CALOFÍL ~i II m. Adept al calofilismului.

CALOFILÍSM n. (în opere de artă) Tendință de a cultiva frumosul decorativ, adesea gratuit, în dauna conținutului.

CALO//IÁN ~iéni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, avînd chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia.

CALOMÉL n. Substanță albă pulverulentă, insolubilă în apă, inodoră, folosită în medicină ca antiseptic şi ca purgativ.

CALOMFÍR ~i m. Plantă erbacee perenă aromatică, avînd tulpina catifelată, frunze ovale şi flori galbene, cultivată şi în scop decorativ.

A CALOMNI//Á ~éz tranz. A ataca cu calomnii; a vorbi de rău; a defăima; a denigra; a blama; a bîrfi; a cleveti; a huli; a ponosi; a ponegri; a detracta.

CALOMNIAT//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre)  Care ţine de calomnie; propriu calomniei; calomnios; clevetitor.

CALOMNIATÓR II ~i m. Persoană care calomniază; clevetitor; bîrfitor; ponegritor; defăimător; denigrator; detractor.

CALOMNÍ//E ~i f. Afirmație mincinoasă făcută cu scopul de a discredita pe cineva; bîrfeală; defăimare; ponegrire; clevetire.

CALOMNI//ÓS  ~oásă (~óși, ~oáse)  v. CALOMNIATOR I.

CALONÉŢ ~i m. Unealtă în formă de scîndură netedă şi subțire, folosită la împletitul plaselor pescăreşti.

CALÓRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de căldură; propriu căldurii. Putere ~că. Agent ~.

CALORÍ/E ~i f. 1) fiz. Unitate de măsură a energiei termice, egală cu căldura necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C la presiune normală. 2) Unitate de măsură care indică energia furnizată organismului de un aliment.

CALORICITÁTE f. Caracter calorific.

CALORIFÉR I ~ă (~i, ~e) Care ține de transportul căldurii; pentru transportul căldurii.

CALORIFÉR II ~e n. 1) Sistem de încălzire a încăperilor printr-o sursă producătoare de căldură. 2) Bloc al unui astfel de sistem, care constă din tuburi sau coloane tubulare; radiator.

CALORIFERÍ//ST ~şti m. Muncitor spe-cializatIn instalarea şilntretinerea caloriferelor.

CALORÍFI//C ~că (~ci, ~ce) Care produce sau transportă căldură; calorigen. Raze ~ce.

CALORIFÚ//G ~gă (~gi, ~ge) (despre materiale) Care este rău conducător de căldură.

CALORIGÉN ~ă (~i, ~e) Care produce sau transportă căldură; calorific.

CALORIMÉTRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de calorimetrie; propriu calorimetriei.

CALORIMETRÍE f. Ramură a fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a cantității de căldură emanate sau absorbite de un corp.

CALORIMÉTR//U ~e n. Instrument pentru măsurarea cantității de căldură emanată sau absorbită de un corp.

CALORIZAT//ÓR ~oáre n. Dispozitiv care schimbă căldura folosită pentru încălzirea lichidelor de difuzie la fabricile de zahăr.

CAL//ÓS  ~oásă (~óși, ~oáse)  Care ține de calozitate; propriu calozității. Corp ~.

CALOSCÓM//Ă ~e f. Insectă carnivoră de culoare verde sau negricioasă, care distruge omizile.

CALÓT//Ă ~e f. 1) Parte a unei sfere obtinută prin secţionarea acesteia cu un plan; emisferă. 2) Boltă cu suprafața interioară în formă de semicerc. ■ ~ craniană partea superioară a cutiei craniene. ~ glaciară masă de gheață care acoperă suprafețe mari din regiunile polare. 3) Parte a unei pălării care acoperă creştetul capului şi este mărginită de boruri. 4) Bonetă mică care acoperă numai vîrful capului; tichie.