A I prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a trandafir. 2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a ploaie.

A II interj. (se folosește pentru a exprima bucurie, plăcere, admirație; b) surprindere,  mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d) reamintire bruscă).

ABÁ ~le f. înv. 1) Țesătură groasă de lînă care se țesea în gospodăriile ţărăneşti; pănură; dimie. 2) Haină confecționată din această țesătură.

ABÁ//C ~ce n. Instrument pentru calcule elementare, format dintr-o ramă cu vergele orizontale şi paralele, pe care sînt înşirate bile mobile.

ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placă de piatră așezată în partea superioară a capitelului unei coloane care susține arhitrava.

ABACTERI//ÁN ~ănă (~éni, ~éne) Care. este lipsit de bacterii.

ABAGERÍ//E ~i f. înv. 1) Atelier unde se producea aba. 2) Atelier unde se confecţionau haine de aba.

ABAGÍ//U ~i m. înv. 1) Persoană care producea sau vindea aba. 2) Croitor care confecționa haine de aba.

ABAJÚR ~uri n. Obiect de metal, de sticlă sau' de mase plastice care se pune la o lampă, pentru a proteja ochii de lumină, reflectînd razelele în direcția dorită.

A ABANDON//Á ~ez tranz. 1) (părinți, copii etc.) A Iăsa la voia întîmplării; a părăsi, lăsînd fără nici un sprijin. ~ familia. 2) (locuri sau persoane) A lăsa, plecînd în altă parte; a părăsi. 3) (probe sportive) A lăsa, renunțînd la participarea în continuare.

ABANÓ//S ~şi m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face mobilă de lux. 2) Lemn al acestui arbore.

ABATÁJ ~e f. 1) Extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcămînt. Lucrări de ~ . 2) Loc într-o mină unde se execută această operație. 3) Tăiere şi doborîre a copacilor în exploatările forestiere. 4) Sacrificare a animalelor la abator. 5) Aplecare a unei nave pe  o parte pentru a fi reparată; carenaj.

ABÁ//TE ~ți m. 1) Stareț al unei abaţii. Preot catolic.

A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la direcţie iniţială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2) intranz. (despre intenții, gînduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate.

A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțînd la traseul iniţial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (şi cu putere).

ABATÍZ//Ă ~e f. Obstacol constînd din copaci doborîți şi aşezaţi cu vîrfurile spre duşman.

ABAT//ÓR ~oăre n. Întreprindere unde se taie animalele destinate consumului.

ABAȚÍ//E ~i f. Mănăstire catolică condusă de un abate.

ABAZÍ//E f. Tulburare a sistemului nervos manifestată prin neputința de a merge normal.

ABĂTÚ//T ~tă (~ţi, ~te) Care este întristat; descurajat; mâhnit.

ABCÉS ~e n. Inflamație locală a pielii sau a țesutului subcutanat cu acumulare de puroi; buboi; furuncul.

A ABDICÁ abdíc intranz. 1) (despre regi) A renunța la tron. 2) fig. (despre persoane) A renunța la ceva (din cauza greutăților apărute). ~ de la principii.

ABDOMÉN ~e n. (la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între torace şi bazin, în care se află stomacul, intestinele şi alte organe; burtă; pîntece.

ABDOMINÁL ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic abdomenului; propriu abdomenului. Cavitate ~ă.

ABDUCTÓR adj. (despre muşchi) Care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de altul.

ABDÚCŢIE f. Mişcare făcută de un muşchi abductor.

ABECEDÁR ~e n. 1) Manual pentru învățarea scrisului şi cititului. 2) fig. Carte care cuprinde noțiunile elementare într-un domeniu de activitate.

ABERÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care constituie o aberație; absurd.

ABERATÍV (~i, ~e) rar Care ține de aberație, propriu aberației.

ABERÁŢI//E ~i f. 1) Deviere de la normă. 2) Defect al unei imagini produs de un instrument optic. • ~ vizuală astigmatism. 3) fig. Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire; greşeală; eroare.

ABIÁ adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte puțin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte puțin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ după aceea. 5) Cel puțin; măcar; barem. ~ se va astîmpăra.

ABIETINÉE f. 1) pl. Familie de conifere care cuprinde arbori rășinoși (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.). 2) Plantă din această familie.

ABÍL (~i, ~e) 1) şi adverbial Care vădește agerime (în mişcări); dibaci; iscusit; îndemînatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie şi inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț.

A ABILITBÁ ~ez tranz. (persoane) A aprecia acordînd un titlu, un grad, un drept.

ABILIT//ÁTE ~ắți f.1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință şi iscusință; dibăcie; îndemînare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate şi finețe.

ABIOGÉN ~ă (~i, ~e) Care nu este de origine organică.

ABIOGENÉZĂ f. Teorie conform căreia materia organică a apărut din materia organică.

ABIOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul corpurilor anorganice.

ABIÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de abioză; propriu abiozei.

ABIOTROFÍE f. Slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.

ABIÓZĂ f. 1) Lipsă de viață. 2) Conservare a produselor alimentare prin nimicirea microorganismelor din ele.

ABÍS ~uri n. Adîncime foarte mare; prăpastie; hău; genune; neant.

ABISÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de abis; caracteristic abisului. • Zonă ~ă sau regiune ~ă cea mai adîncă zonă sau regiune din mări şi oceane. Animale ~e animale care trăiesc în zona abisală. 2) Care ține de subconştient; care se referă la subconştient.

ABITÁȚIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparține altuia.

ABJÉC//T ~tă (~ţi, ~te) Care este vrednic de dispreț; josnic; ticălos; mîrşav; mizerabil; netrebnic.

ABJÉCȚI//E ~i f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloşie; mîrşăvie.

A ABJUDECÁ abjúdec tranz. (titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară.

A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepţii etc.) A renega în mod public.

ABLACTÁȚIE f. 1) Încetare a secreției de lapte matern (la femei). 2) Înlocuire a laptelui matern cu alte alimente necesare sugarului.

ABLATÍV ~e n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. • ~ absolut construcție sintactică a limbii latine constînd dintr-un participiu în ablativ şi dintr-un substantiv sau pronume în acelaşi caz.

ABLAȚlÚN//E f. 1) Intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un membru sau un țesut bolnav. 2) Transportare a materialului rezultat din dezagregarea rocilor prin acțiunea unor factori de mediu (apă, vînt etc.). 3) Reducere a masei unui ghețar prin topire sau evaporare.

ABLEFARÍE f. med. Anomalie congenitală constînd în lipsa totală a pleoapelor.

ABLEPSÍE f. Lipsă a vederii; cecitate; orbire.

ABLUȚIÚN//E ~i f. 1) Spălare a corpului în scop de purificare, prescrisă de unele religii orientale. 2) Spălare cu duşul.

ABNEGÁȚIE f. 1) Devotament pînă la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană. 2) Sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump.

A ABOL//Í ~ésc tranz. 1) (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a abroga; a anula; a contramanda; a revoca. 2) (instituții) A face să înceteze existența (printr-un ordin); a desființa; a lichida; a suprima.

ABOLIȚIONÍSM n. Mişcare politică în S.U.A. care urmărea abolirea sclavagismului.

ABOLITIONÍST ~şti m. Adept al aboliționismului.

ABOLIŢIONÍSTĂ ~e f. (feminin de la aboliţionist) v. ABOLIŢIONIST. ABOMINÁBIL (~i, ~e) 1) Care provoacă groază; înfiorător; cutremurător. 2) Care trezeşte dezgust, scîrbă; dezgustător.

A ABON//Á  ~éz tranz. A face să se aboneze.

A SE ABON//Á mă ~éz intranz. A-şi face un abonament. la o revistă.

ABONAMÉNT ~e n. Document prin care, în schimbul unei sume de bani, se obține, pentru un anumit timp, dreptul de a se folosi de unele servicii (de a primi o publicație, de a asista la spectacole etc.).

ABONÁ//T ~ţi m. Persoană care beneficiază de un abonament.

A ABORD//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de țărm sau de chei (în vederea legării); a acosta. 2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o altă navă, de un dig etc.). 2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la țărm. 2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuție. 3) fig. (persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se adresa; a acosta.

ABORDÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care poate fi abordat. 2) Care este accesibil.

ABORDÁJ ~e n. 1) Ciocnire accidentală între două nave sau a unei nave de un obstacol. 2) Atacare a unei corăbii inamice prin alăturare la bordul ei. Lupte de ~

ABORIGÉN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care face parte din populația originară a unei (ări sau a unei regiuni; autohton; indigen; băştinaş.

ABORTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care este produs înainte de vreme; prematur. 2) Care provoacă avortul. Medicament ~.

ABRACADÁBRA f. 1) Cuvînt cabalistic căruia i se atribuia putere magică. 2) îngrămădire de cuvinte fără sens.

ABRAHÍE f. med. Anomalie congenitală constînd în lipsa braţelor. ABRAHIOCEFALÍE f. med. Anomalie congenitală constînd în lipsa capului şi a brațelor.

ABRAZÁRE f. Operaţie de prelucrare a unei piese prin aşchiere cu ajutorul unui abraziv. ABRAZIÚN//E ~i f. 1) Proces de eroziune a țărmului prin acțiunea valurilor. 2) Roadere a unui corp prin frecarea lui cu altul mai dur. ABRAZÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre corpuri dure, materiale) Care are proprietatea de a roade prin frecare. Piatră ~ă.

ABRAZ//ÓR ~oáre n. Unealtă făcută dintr-un material abraziv, care serveşte la prelucrarea materialelor prin aşchiere.

A ABREVI//Á ~éz tranz. (cuvinte, expresii) A face mai scurt prin reducerea numărului de litere sau de silabe; a prescurta.

ABREVIATÍV ~ă (~i, ~e) Care marchează o abreviere. Semne ~e.

ABREVIÉR//E f. 1) v. A ABREVIA. 2) Cuvînt sau grup de cuvinte prescurtate.

A ABROGÁ abróg tranz. (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a anula; a contramanda; a revoca.

ABRÚP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre maluri, povîrnişuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei.

A ABRUTIZ//Á ~éz tranz. A face să se abrutizeze.

A SE ABRUTIZ//Á mă ~éz intranz. A se transforma în brută; a-şi pierde însuşirile umane şi morale.

ABRUTIZÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care abrutizează.

ABSCIS//Ă ~e f. Una dintre cele două linii care servesc la fixarea poziţiei unui punct pe

un plan sau în spațiu, cealaltă numindu-se ordonată.

ABSCIZIÚNE f. med. Înlăturare prin intervenție chirurgicală a unei părți sau a unui organ al corpului.

ABSÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care lipseşte. 2) fig. Care este dus pe gînduri; distrat. Privire ~tă.

A ABSENT//Á ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat.

ABSENTEÍSM n. 1) Exploatare a unei proprietăți funciare de un intermediar în timpul absenței îndelungate a proprietarului. 2) Absență frecventă dintr-un loc (de muncă).

ABSENTEÍ//ST ~şti m. Proprietar care îşi administrează proprietatea funciară printr-un intermediar.

ABSÉNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebuie să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferentă; neatenție; dezinteres.

ABSÍD//Ă ~e f. Încăpere semicirculară în bisericile creştine, destinată altarului.

ABSÍNT ~uri n. Băutură alcoolică preparată din pelin, anason şi alte plante aromatice.

ABSOLÚT I n. fitoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza universului; ceea ce există în sine şi prin sine.

ABSOLÚ//T II ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiții. Putere ~tă. 2) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect. Auz ~. 3) Care este covîrşitor. Majoritate ~tă. 4) rar (despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități; pur; curat. Alcool ~

ABSOLÚT III adv. 1) Cu desăvîrşire; cu totul. 2) întru totul; exact.

ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvemămînt bazată pe puterea nemărginită a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocratie. 2) Concepție care stă la baza unei monarhii.

ABSOLUTÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de absolutism; propriu absolutismului.

ABSOLUTÍ//ST II ~şti m. Adept al absolutismului.

A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut.

ABSOLUTÓRI//U ~e (~i) Care a absolvit un păcat, un delict etc.

ABSOLUŢIÚN//E ~i f. 1) Iertare de pedeapsă a unui acuzat. 2) Iertare a păcatelor (de către preot).

ABSOLVÉN//T ~ţi m. Persoană care a absolvit o formă de invătămînt.

ABSOLVÉNT//Ă ~e f. (feminin de la absolvent) v. ABSOLVENT.

A ABSOLV/Í I ~ésc tranz. (instituții de învățămînt) A termina cu bine.

A ABSOLVÍ II absólv tranz. 1) jur. (acuzați) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta.

ABSORBÁN//T ~tă (~(ți, ~te) 1) şi substantival Care are proprietatea de a absorbi lichide sau vapori. 2) fig. Care atrage în cel mai înalt grad. Ocupație ~tă.

A ABSORBÍ absórb tranz. 1) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a suge; a imbiba. 2) fig. A preocupa în întregime; a captiva.

ABSÓRBŢI//E f. Fenomen prin care un corp solid sau lichid încorporează o substanță oarecare din afară; absorbire.

ABSTINÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care se abține de la excese; care este cumpătat la mîncare, băutură şi alte necesităti. Om ~.

ABSTRÁC//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial 1) (în opoziție cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracţie; care cuprinde trăsăturile generale, detaşîndu-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de înțeles din cauza lipsei elementelor concrete. • În ~ a) pe calea deducţiilor logice; b) rupt de realitate.

A ABSTRACTIZ//Á ~éz 1. tranz. A analiza printr-o abstracţie. 2. intranz. A trece de la concret la abstract.

ABSTRÁCȚI//E f. Proces al gîndirii constînd din desprinderea, menținerea şt generalizarea însuşirilor esenţiale ale unor obiecte sau fenomene.  A face ~ de... a nu lua în considerare; a ignora.

ABSTRACŢIONÍSM n. Curent artistic contemporan, caracterizat prin reducţia abstractă şi incifrarea imaginii.

A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu.

ABSÚRD I n. Calitatea a ceea ce este lipsit de raţiune; absurditate. ■ Prin ~ prin admiterea unui raţionament fals. Reducere la metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce 1a consecinţe false.

ABSÚR//D II ~dă (~zi, ~de) Care vine în contradicție cu gîndirea logică; alogic; aberant.

ABSURDIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter absurd. 2) Concepție, idee sau faptă absurdă.

ABŢIBÍLD ~uri n. Desen colorat aplicat prin lipire pe o suprafață netedă.

A SE ABŢÍNE mă abțín intranz. 1) A renunța voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-şi exprima părerea sau votul.

ABULÍE f. Lipsă de voinţă manifestată în unele boli psihice; nehotărîre.

A ABUNDÁ pers. 3 abúndă intranz A fi din abundență; în cantități mari. 2) A avea din abundenţă; a conţine din belşug.

ABUNDNÉ//T ~tă (~ți, ~te) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; care abundă; bogat; îmbelşugat.

ABUNDÉNȚ//Ă f. Cantitate mare de bunuri care întrece mult necesitățile obişnuite; belşug; îndestulare; bogăţie. Din ~.

ÁBUR ~i n. pl. Vapori de apă. 2) Ceață rară. 3) fig. Suflare uşoară (de vînt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de...

A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăți mari) A ridica, depunînd eforturi mari.  ~ sacul plin în spate.

A SE ABURCÁ mă abúrc intranz. A se urca cu greu; a se cățăra. ~ în copac.

A ABUR//Í ~ésc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Cîmpia ~eşte. 2) rar (despre vînt) A sufla lin; a adia.

A SE ABUR//Í mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroşi ușor; a se îmbujora; a se rumeni.

ABÚZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de medicamente. 2) jur. încălcare a legalităţii; faptă ilegală. • ~ de putere faptă săvîrșită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în mod abuziv.

A ABUZÁ abúz intranz. 1) A face abuz; a folosi cu exces. 2) A comite un abuz.

ABUZÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care întrece măsura; excesiv. 2) Care este săvîrşit prin abuz de putere; ilegal.

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care se trece aţa, care serveşte la cusut. • ~ țigănesc ac mare, pentru cusut pînză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, avînd diferite întrebuintări. ~ de siguranță. ~ de păr. ~ele ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte şi animale. ~ul albinei. 4) Frunză subțire şi ascuțită a coniferelor. 5) Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~de-mare peşte marin în formă de andrea.

ACAD//EÁ ~ele f. Bomboană preparată din zahăr topit.

ACADÉMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de academie; propriu academiei. 2) Care are caracter pur teoretic. Discuție ~că.

ACADEMICI//ÁN ~éni m. Membru al unei academii.

ACADEMÍ//E f. 1) Societate formată din oameni de știință şi de cultură. 2) Instituție de invăţămînt superior. ~ economică.

ACADEMÍSM n. Curent artistic constînd în imitarea servilă a modelelor artei clasice sau antice.

ACADEMÍST ~şti m. Adept al acadernismului.

ACALMÍE f. 1) Perioadă de liniştire temporară a vîntului sau a valurilor. 2) fig. Răstimp de linişte într-o perioadă de frămîntări.

ACÁNT//Ă ~e f. Plantă erbacee decorativă cu frunze mari şi cu flori albe, roz grupate în formă de spic; talpa-ursului.

ACANTOCEFÁL m. 1) la pl. Clasă de viermi inferiori, care parazitează în intestinele porcilor, ale păsărilor înotătoare, ale peştilor. 2) Vierme din această clasă.

A ACAPAR//Á tranz. (pămînt, putere etc.) A-şi însuşi (cu forţa) în întregime.

A CAPPÉLLA adv. (despre o compoziție muzicală sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental.

ACÁR I ~e n. Cutiuță de păstrat ace, ață şi alte obiecte necesare la cusut; acarniță.

ACÁR II ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu.

ACARÉT ~uri n. Construcţie auxiliară care ține de o clădire, de o gospodărie individuală.

ACARIÁN m. 1) la pl. Ordin de arahnide mici transmițătoare de boli grave. 2) Arahnidă din acest ordin.

ACARICÍD ~e n. Substanţă otrăvitoare, care ucide acarienii.

ACARINÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Clasă de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă şi cu aripi reduse. 2) Pasăre din această clasă.

ACARIÓZ//Ă ~e f. Dermatoză la om şi la animale, provocată de acarieni.

ACÁRNIŢ//Ă ~e f. 1) Cutiuță de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acar. 2) Pernuţă în care se înfig acele.

ACÁSĂ adv. 1) În casa în care locuieşti. • Cei de ~ cei apropiati. Acum (sau aşa) mai vii de aşa te mai înțeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a fi prost dispus. 2) fig. în locul natal; în patrie. 3) Spre casa în care locuieşti. Mă duc ~.

ACATÍST ~e n. bis. Slujbă bisericească în cinstea fecioarei Maria sau a altor sfinți. • A da ~e (sau un ~) a cere preotului să se roage pentru realizarea unor dorințe.

ACÁŢ m. reg. Arbore cu tulpina cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcîm.

ACĂTĂRII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calităţi corespunzătoare destinației; bun. • Mai deosebit. 2) (despre persoane). Care este de treabă; cumsecade.

A ACCÉDE accéd intranz. 1) A avea acces; a pătrunde. 2) A fi de acord; a consimţi.

A ACCELER//Á ~éz tranz. (acțiuni, procese tehnice) A face să se desfăşoare într-un .ritm mai rapid (uneori nejustificat); a pripi; grăbi; a zori; a precipita.

ACCELERÁ//T ~tă (~ți, ~te) v. A ACCELERA  (Tren) ~ tren cu viteză mare (cît se opreşte numai la gările importante).

ACCELERAT//ÓR ~oáre n. 1) Mecanism care permite mărirea vitezei unui moto 2) Pedală care pune în mişcare acest mecanism ♦ ~ de particule aparat folosit pentru a mări viteza particulelor elementare în scopul realizării unor reacții nucleare. 3) Substanță care grăbeşte o reacție chimică sau un proces fizico-chimic.

ACCELERÁŢIE ~i f. Variație a vitezei unui corp într-o unitate de timp.

ACCELEROGRÁF ~e n. Accelerometru; înregistrator.

ACCELEROMÉTR//U ~e n. Aparat cu care se măsoară accelerațiile.

ACCÉNT ~e n. 1) Pronunțare mai intens, a unei silabe sau a unui cuvînt. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării. 3) Mod specific de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu ~  un străin.

A ACCENTU//Á ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziţii) A evidenţia prin accent. 2) fig. A scoate în evidentă în mod deosebit; a sublinia.

A SE ACCENTU//Á se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfăşura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adînci.

ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență.

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri etc.) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării.

ACCEPTÁBIL (~i, ~e) Care poate fi acceptat; convenabil. Condiții ~e.

ACCÉPŢIE f. Sens pe care îl are un cuvînt; semnificație.

ACCÉS I ~uri n. Posibilitate sau drept de a ajunge, de a pătrunde sau de a intra undeva.

ACCÉS II ~e n. 1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. de nervi. 2) fig. Manifestare violentă a unei stări sufleteşti. de furie.

ACCESÍBIL (~i, ~e) 1) La care se poate ajunge uşor; de care se poate apropia uşor. Persoană ~ă. 2) Care este convenabil pentru toți. Preţuri ~e. 3) Care poate fi uşor înțeles. Expunere ~ă.

ACCESÓRI//U I ~e (~i) Care însoțește un element principal; suplimentar.

ACCESÓRI//U II n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei maşini sau ale unui aparat. de automobil. 2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.).

ACCIDÉNT ~e n. 1) întîmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie de circulaţie. 2) Defect în funcționarea unei maşini, a unei instalații etc. 3) Neregularitate a unui teren.

A ACCIDENT//Á ~éz tranz. A face să se accidenteze.

A SE ACCIDENT//Á mă ~éz intranz. A suferi un accident.

ACCIDENTÁL (~i, ~e) 1) Care este întîmplător; neprevăzut; cazual. 2) Care este neesențial, secundar.

ACCIDENTÁT ~tă (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care a suferit un accident. 2) (despre teren, re1ief etc.) Care prezintă neregularități.

ACEFÁL (~i, ~e) (despre unele animale inferioare) Care nu are cap.

ACEFALÍE f. 1) zool. Absență a capului, specifică unor animale inferioare. 2) med. Monstruozitate congenitală care constă în lipsa capului la făt.

ACÉL aceá (acéi, acele) pron. dem. (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat.

ACÉLA acéea (acéia, acélea) pron. dem. v. ACEL. ♦ De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci; aşadar.

ACÉLAŞI, acéeaşi (acéiaşi, aéeleaşi) pron. dem. Tot acela; chiar acela.

ACERACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe şi cu fructe aripate (reprezentant: arțarul). 2) Plantă din această familie.

ACÉRB (~i, ~e) Care acționează cu dîrzenie sporită; agresiv; caustic; necruţător; înverşunat. Critică ~ă.

ACÉST, aceástă (acéşti, acéste) adj. dem. 1) (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) elev. Această carte. 2) Care este în curs; curent; prezent.

ACÉSTA, aceásta (aceştia, acestea) pron. dem. v. ACEST. ♦ Cu toate acestea totuşi. (În) afară de (sau pe lîngă) aceasta în plus.

ACETÁ/T ~ţi m. Sare sau ester a1 acidului acetic. • ~ de celuloză acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice.

ACÉTI//C ~că (~ci, ~ce): Acid lichid incolor, cu miros înţepător, folosit în industria farmaceutică. Fermentație ~că fermentaţie care dă naştere oţetului.

ACETÍL m. chim. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic.

ACETILÉNĂ f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, folosit în industria chimică, la iluminat şi la sudură. Lampă cu ~.

ACETÓNĂ f. Lichid incolor, volatil, folosit ca dizolvant în industria de lacuri şi vopsele.

ACETONURÍE f. Prezenţă a acetonei în urină (întîlnită în diabet, în stările de inaniție etc.).

ACHÉN//Ă ~e f. Fruct uscat al unor plante care nu se deschid la coacere, avînd, de obicei, o singură sămînță.

ACHINEZÍE f. med. Imposibilitate de a face mişcări;

A ACHIPUÍ achípui tranz. pop. (persoane, obiecte) A atinge uşor cu degetele (pentru a se convinge că există); a pipăi.

A ACHITÁ achít tranz. 1) (mărfuri, pierderi, datorii etc.) A compensa în bani sau în natură; a plăti. 2) (persoane) A declara ca fiind nevinovat (printr-o decizie judiciară). 3) fam. A lipsi de viață (premeditat sau întîmplător); a ucide; a omorî.

A SE ACHITÁ mă achít intranz. A se elibera (de o obligație materială sau morală). de o datorie.

ACHIZITÓR m. Persoană care se ocupă cu achiziționarea de produse şi de materiale.

ACHIZÍȚI//E ~i f. 1) Formă de comerț care constă în procurarea de produse şi materiale pe baza unor contracte speciale; colectare. 2) Procurare de obiecte rare. 3) Obiect dobîndit astfel. • A face o ~ a procura un obiect de valoare.

A ACHIZIȚION//Á ~éz tranz. (produse, obiecte rare etc.) A obține prin achiziție.

ACÍCLIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în cicluri.

ACICULÁR ~ă (~i, ~e) Care are forma unui ac; aciform. Frunze ~e.

ACÍ//D I ~zi m. Substanţă chimică cu gust acru şi miros înțepător, care înroşeşte hîrtia albastră de turnesol, iar în combinaţie cu un metal formează o sare.

ACÍ//D II ~dă (~zi, ~de) Care are gust acru și înțepător. Băutură ~dă.

ACIDITÁTE f. Caracter acid. • ~ gastrică cantitate de acid din sucul gastric.

ACIDÓZĂ f. Creștere patologică a acidității în sînge.

A ACIDUL//Á ~éz tranz. (soluții). A amesteca cu un acid slab; a acri ușor. ~ laptele.

ACIFÓRM ~ă(~i, ~e) Care are forma unui ac; acicular.

ACIN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) anat. (despre unele glande) Care are forma unor boabe de strugure.

ACIPENSERÍ //D ~zi m. 1) la pl. Ordin de peşti răpitori, de talie mare, cu scheletul cartilaginos şi cu corpul fără solzi, pescuiți pentru carnea şi pentru icrele lor negre (reprezentanţi: morunul, nisetrul, păstruga etc.); sturioni. 2) Peşte din acest ordin.

A ACIU//Á ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a pripăşi; a oploşi.

A SE ACIU//Á mă ~éz intranz. (despre ființe pribege) A-şi găsi adăpost; a se adăposti; a se pripăşi; a se oploşi.

A ACLAM//Á ~éz tranz. A primi prin aclamații; a susţine prin strigăte de aprobare; a ovaţiona.

ACLAMÁŢI//E ~i f. Manifestare publică entuziastă a admiraţiei, însoţită de strigăte de aprobare; ovaţie.

A ACLIMATIZ//Á ~éz tranz. A face să se aclimatizeze; a adapta; a acomoda.

A SE ACLIMATIZ//Á mă ~éz intranz. 1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se adapta; a se acomoda. 2) fig. (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de viaţă; a se adapta; a se acomoda.

ACLÍNI//C ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care nu prezintă manifestări clinice.

ACNÉE f. Boală de piele, manifestată prin apariția coşurilor.

ACOLÁD//Ă ~e f. Semn grafic în formă de arc, care uneşte într-un grup mai multe cuvinte, formule, cifre.

ACOLÍ//T ~ţi m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acțiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic.

ACÓLO adv. (în opoziție cu aici) În acel loc De~. Pe~ ♦ Fugi de ~ ! ce tot spui? vorbă să fie! da de unde!.

A ACOMOD//Á ~éz tranz. A face să se acomodeze; a adapta; a aclimatiza.

A SE ACOMOD//Á ~éz intranz. 1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se adapta; a se aclimatiza. 2) fig. (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de viață; a se adapta; a se aclimatiza.

A ACOMPANI//Á ~éz tranz. 1) (interpreți sau melodii) A susţine printr-un acompaniament 2) (persoane) A urma în calitate de însoţitor; a însoţi; a întovărăşi; a conduce.

ACOMPANIAMÉNT ~e n. Însoţire instrumentală sau vocală a melodiei principale.

ACOMPANIATÓR m. Persoană care acompaniază pe cineva.

ACONÍ//T ~ţi m. 1) la pl. Gen de plante erbacee otrăvitoare, cu flori albastre-violete sau galbene, folosite în medicină. 2) Plantă din acest gen; omag.

ACÓNT ~uri n. Sumă de bani plătită sau încasată anticipat (ca garanţie); avans.

A ACONT//Á ~éz tranz. (sume de bani) A plăti printr-un acont.

 ACOPERĂM//ÎNT ~ínte n. 1) Obiect care serveşte la acoperit. 2) Parte de deasupra a unei clădiri, care o acoperă; acoperiş.

 A ACOPERÍ acópăr tranz. 1) (obiecte, ființe) A înzestra cu un înveliş exterior (în scop protector sau decorativ). 2) mil. (trupe, obiective etc.) A apăra, luînd asupra sa atacurile inamicului. 3) (lucruri, persoane) A pune într-un loc ferit; a tăinui; a ascunde; a dosi. 4) (zgomote, melodii etc.) A face să nu se audă depăşind în intensitate; a astupa. 5) (datorii băneşti, cheltuieli etc.) A compensa în bani sau în natură; a achita. 6) sport (distanţe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ♦ ~ terenul a fi în permanenţă activ pe tot terenul de joc.

A SE ACOPERÍ se acóperă intranz. 1) A corespunde perfect; a se potrivi întocmai; a coincide. 2) fig. A fi cuprins total; a se umple. ~ de glorie. ~de ruşine.

ACOPERÍR//E ~i f. 1) v. A ACOPERI şi A SE ACOPERI. 2) Plată a unei obligații băneşti; Iichidare a unui deficit. 3) Fond care asigură această operație.

ACOPERÍŞ ~uri n. Parte de deasupra a unei clădiri care o acoperă; acoperămînt. ~ de tablă.

ACÓRD ~uri n. 1) Înțelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţămînt; înțelegere. ♦  De comun ~ în înțelegere deplină. A fi sau a cădea de ~ a se învoi cu ...; a accepta. De  ~ ! mă învoiesc! bine! Muncă în ~  muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obținute. 3) gram. Concordanță de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puțin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical.

A ACORDÁ I acórd tranz. 1) A pune la dispoziție (prin acord); a oferi. 2) (părţi de propoziţie) A uni prin acord gramatical.

A ACORD//Á II ~ez tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalînd frecvența.

ACORDE//ÓN ~oáne n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatură şi butoane.

ACORDEONÍ//ST ~şti m. Persoană care cîntă la acordeon.

ACORDEONÍ//STĂ ~e f. (feminin de la acordeonist) v. ACORDEONIST.

ACÓRDI//CĂ ~ce f. Disciplină care se ocupă cu studiul acordurilor muzicale.

ACORD//ÓR I ~oáre n. Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale.

ACORDÓR II ~i m. Persoană care acordează şi repară instrumente muzicale.

ACORÍE ~ f. med. Anomalie constînd în absența congenitală a pupilei.

ACOSMÍSM n. filoz. Teorie conform căreia lumea nu există ca realitate independentă de Dumnezeu.

A ACOST//Á ~ez 1. intranz. (despre nave) A trage la țărm; a aborda. 2. tranz. (persoane, de obicei, necunoscute). A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa.

ACOSTAMÉNT ~e n. Fiecare dintre cele două fîşii laterale de-a lungul unei şosele, situate între partea carosabilă şi șanț.

ACOTILEDONÁ//T ~tă (~ți, ~te) bot. Care are embrionul lipsit de cotiledoane. Plante ~ te. ACOTILEDONÁ//T ~e f. 1) la pl. Clasă de plante care se înmulțesc prin spori. 2) Plantă din această clasă.

ACRANIÁT ~e n. 1) la pl. Subîncrengătură de animale marine, lipsite de craniu. 2) Animal din această subîncrengătură.

ACRANÍE f. med. Lipsă completă sau parțială a craniului.

ACREÁLĂ acréli f. 1) Gust acru; acrime 2) Mîncare sau băutură acră. 3) fig. Stare sufletească apăsătoare; acrime; amărăciune.

A ACREDIT//Á ~ez tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv.

ACREDIT//ÁRE ~ări f. v. A ACREDITA ♦ Scrisoare de ~ document oficial prin care

se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat.

ACREDITÍV ~e n. Document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti o sumă de bani beneficiarului.

ACRESCÉN//T ~tă (~ți, ~te) bot. (despre un organ) Care are tendința de a creşte mereu.

A ACR//Í ~ésc tranz. v. A ÎNĂCRI.

A SE ACR//Í mă ~ésc intranz. v. A SE ÎNĂCRI.

ACRIBÍE f. livr. Exactitate, rigurozitate în cercetarea ştiinţifică.

ACRÍME f. Gust acru.

ACRINÍE f. med. Lipsă de secreţie sau excreţie a unei glande.

ACRITÚR//Ă f. Aliment acru (fructe, murături etc.).

ACRÍ//U ~e (~i) Care este cam acru; acrișor; mistreț.,

ACROBÁ//T ~ţi m. 1) Gimnast specializat în acrobaţie. 2) fig. Persoană inconsecventă în atitudini, păreri.

ACROBÁTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de acrobaţie; privitor la acrobație.

ACROBÁŢIE f. 1) Exercițiu dificil de gimnastică, de echilibristică. 2) Ocupaţia sau arta acrobatului. 3) fig. Inconsecvență în atitudini, în păreri. 4) la pl. Sforţări pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă prin metode neobişnuite.

ACROCEFÁL (~i, ~e) Care are craniul înalt şi țuguiat.

ACROCEFALÍE f. Deformație congenitală a craniului caracterizată prin aspectul ascuţit, conic al cutiei craniene.

ACROFOBÍE f. med. Teamă patologică de locurile înalte.

ACROLEÍNĂ f. Lichid volatil, incolor, otravitor, obţinut prin deshidratarea glicerinei.

ACROMANÍE f. rar Grad de nebunie extremă.

ACROMÁTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre lentile, sticlă) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente; care nu dă irizaţii.

ACROMATÍSM n. Proprietate a unui sistem optic de a fi acromatic.

ACROMATOPSÍE f. med. Defect al vederii constînd în incapacitatea de a deosebi culorile. ACROMEGALÍE f. med. Boală endocrină caracterizată prin creşterea exagerată a capului şi a membrelor datorită hipersecreției hipofizei.

ACROMÍE f. med. Decolorare a pielii din cauza lipsei de pigment.

ACRÓPOL//Ă ~e f. (în Grecia antică) Citadelă aşezată, de obicei, pe o înălțime şi în care se găseau adevăratele edificii (palate, temple).

ACROSTÍH ~uri n. Poezie în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, formează un cuvînt sau o_propoziţie.

A ACROŞ//Á ~éz tranz. (obiecte) A prinde în (sau de) ceva, lăsînd să atîrne în jos; a agăța; a anina; a suspenda; a atîrna; a spînzura.

ÁCR//U I ~ă (~i, ~e) 1) (despre alimente, substanţe) Care are gustul caracteristic oțetului, borşului, lămîii, murăturilor. Lapte ~. 2) şi adverbial fig. (despre persoane) Care vădeşte nemulţumire; cuprins de rea dispoziţie; amărît; mîhnit; posomorît; ursuz; posac; morocănos.

ÁCR//U II m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren (egală cu aproximativ 4047 m2).

ACRÚM n. Boală la sugaci care se manifestă prin apariţia de băşicuțe albe pe limbă şi în gît.

ACT ~e n. 1) Document oficial care adevereşte un fapt. • ~ de acuzare încheiere scrisă asupu anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 2) Manifestare a activităţii omului; faptă; acțiune. ~ de curaj • A lua ~ de ceva a afla, a lua cunoştinţă de ceva. A face ~ de prezenţă a apărea undevadin politețe sau fiind obligat. 3) Diviziune a unei opere dramatice. Comedie în trei ~e.

ACTÍNI//E f. Animal marin cu corpul de formă cilindrică, având gura înconjurată de tentacule frumos colorate, care trăieşte fixat pe stânci.

ACTÍNIU n. Element radioactiv care se găseşte în minereurile de uraniu.

ACTINOBIOLOGÍE f. Ştiintă care studiază acțiunea şi efectul radiațiilor asupra organismelor.

ACTINOMÉTR//U ~e n. fiz. Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor solare din atmosferă.

ACTINOMICÉT//Ă ~e f. 1) la pl. Grup de microorganisme avînd caracter intermediar între ciupercile inferioare și bacterii. 2) Microorganism din acest grup.

ACTINOMÓRF (~i, ~e) (despre flori) Care are simetrie radială.

ACTINOTERAPÍE f. Tratament cu raze ultraviolete sau infraroşii, produse de Iămpi cu cuarț.

ACTÍV I (~i, ~e) 1) şi adverbial Care participă intens la o acțiune; energic; harnic. • Militar ~ militar care este cu serviciul efectuat. Membru ~ membru al unei organizații sau instituții cu drepturi și îndatoriri permanente, Vocabular ~ vocabular uzual. 2) chim. (despre substanţe) Care intră uşor în reacție. 3. fin. Care se soldează cu profit. Cont ~. 4. gram. Care arată că acțiunea este săvîrşită de subiect. Diateză ~ă.

ACTÍV II ~e n. 1) Totalitate a bunurilor care aparțin unei întreprinderi sau instituții; parte. 2) Parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. • A avea ceva la ~ul său a fi autorul unei acțiuni.

A ACTIV//Á ~éz 1. intranz. A desfăşura activitate (asiduă).  ~ în domeniul ştiintei. 2. tranz. (procese, acțiuni etc.) A face să devină mai intens; a intensifica; a activiza; a întări.

A SE ACTIV//Á mă ~éz intranz. A intra în cadrele active ale armatei.

ACTIVÍST ~şti m. Membru activ al unei organizații de masă.

ACTIVÍST//Ă ~e f. (ferninin de la activist). ACTIVIST.

ACTIVIT//ÁTE ~ắți  f. 1) Ansamblu de acțiuni fizice sau spirituale în vederea obținerii unui rezultat.  ~pedagogică. ~ științifică. 2) fiziol. Funcție a unui organ. 3): ~solară totalitate a fenomenelor care au loc în păturile exterioare ale Soarelui,

A ACTIVIZ//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face să devină (mai) activ. 2) (procese, acțiuni etc.) A face să devină (mai) intens; a intensifica; a întări.

ACTÓR m. Persoană care interpretează în piese de teatru sau în filme. ~ de comedie.

ACTORIC//ÉSC ~eáscă (~éşti) Care caracteristic pentru actori; propriu actorilor.

ACTORÍE f. Profesie de actor.

ACTRÍȚĂ ~e f. (feminin de la actor). ACTOR.

ACTUÁL (~i, ~e) 1) Care are loc în momentul de față. 2) Care este important pentru vremea de față; de actualitate. Problemă ~ă.

ACTUALIT//ÁTE ~ắți f. 1) Timpul de față. Caracter actual. 3) pl. Evenimente curente. • De ~ ceea ce se petrece sau are importantă; prezent.

ACTUALIZ//Á ~éz tranz. A face să devină actual; a (re)aduce în actualitate.

ACTUALMÉNTE adv. În prezent; acum.

A ACȚION//Á ~éz 1. intranz. 1) A o întreprinde o acțiune. 2) A influența (asupra cuiva

sau a ceva), producînd un efect. 2. tranz. 1) (maşini, instalaţii) A pune în acţiune; a face să funcționeze. 2): ~ (pe cineva) în judecată a da pe cineva în judecată.

ACȚIONÁR m. Posesor de acţiuni.

ACȚlÚN//E ~i f. 1) Desfăşurare a unei activităţi. A trece la ~. ~ armată. 2) Exercitare a unei forţe asupra cuiva sau a ceva. 3) Desfăşurare a evenimentelor într-o operă literară. ~ea romanului. 4) gram. Proces sau stare exprimată de un verb. 5) jur. Act prin care se cere deschiderea unui proces. A intenta o ~. 6) Hîrtie de valoare care adevereşte participarea deținătorului la capitalul unei societăți şi în virtutea căreia primeşte dividend.

ACÚ adv. v. ACUM. • ~-i ~ a sosit momentul decisiv.

ACUARÉL//Ă ~e f. 1) Vopsea solidă, care, dizolvată în apă, se foloseşte în pictură. 2) Pictură executată cu o astfel de vopsea. Portret în ~.

ACUARELÍST ~şti m, Pictor care lucrează în acuarelă.

ACUITÁTE f. Caracter acut; agerime. ~ auditivă.

ACÚM adv. 1) în momentul de față; în prezent. • De ~ înainte de azi înainte. 2) Nu demult; adineaori. ~ s-a dus. 3) Înainte cu. ~ un an.

A ACUMUL//Á ~éz tranz.,A aduna treptat, sporind mereu cantitatea; a înmagazina. ~ bogăție. ~ cunoştințe.

ACUMUL//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ACUMULA. 2) Proces economic prin care o parte din venitul societăţii se foloseşte pentru lărgirea producţiei. ~ bugetară.

ACUMULAT//ÓR ~oáre n. Aparat care înmagazinează energie electrică sub diferite forme.  ACUPUNCTÚRĂ f. Tratament medical care constă în introducerea unor ace în regiunea bolnavă a corpului.

ACURATÉȚE f. Atenție deosebită în executarea unui lucru; exactitate.

ACÚSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de acustică; privitor la acustică. 2) Care emite, propagă sau recepţionează sunete. Aparat ~.

ACÚSTICĂ f. 1) Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul sunetelor. 2) Calitate a unui local de a asigura o bună propagare şi percepere a sunetelor.

ACUSTICI//ÁN ~éni m. Specialist în acustică.

ACÚŞI adv. pop. Imediat; îndată; chiar acum. ~ isprăvesc scrisoarea.

ACÚ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este pătrunzător; ascuţit. Durere ~tă. 2) (despre boli) Care a ajuns la o stare critică. Apendicită ~tă. 3) Care necesită o rezolvare urgentă. 4) muz. Care este înalt; ascuțit. Registru ~.

A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăţi. ~ de furt.

ACUZ//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ACUZA. 2) Persoană care acuză la un proces.

ACUZÁ//T ~ţi m. Persoană acuzată de o infractiune şi este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~.

ACUZÁT//Ă ~e f. (feminin de la acuzat) v. ACUZAT.

ACUZATÍV ~e n. gram. Caz în care stau complementul direct, complementul indirect, cel circumstanţial şi unele atribute precedate de prepoziții.

ACUZAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care acuză; care învinuieşte. ♦ ~ public persoană care susține învinutrea în procesele penale.

ACVAFÓRTE f. 1) Procedeu de gravare a unei imagini pe o placă de cupru sau de zinc cu ajutorul acidului azotic. 2) Gravură obținută prin acest procedeu.

ACVAMARÍN n. Piatră preţioasă de culoare albastră-verzuie.

ACVANAÚ//T ~ţi m. Persoană specializată în cercetări subacvatice.

ACVAPLÁN ~e n. Planşă de lemn, remorcată de o barcă cu motor, folosită în sportul nautic pentru alunecare pe apă.

ACVÁRI//U ~i n. 1) Vas sau bazin cu apă în care se țin peşti şi plante acvatice. 2) Sală în care se află astfel de bazine.

ACVÁTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care trăieşte în apă. Plantă ~că. 2) Care este format din apă. Mediu ~.

ACVAȚÍNTĂ f. 1) Procedeu de gravare cu acid azotic care imită desenul în tuş. 2) Gravură obţinută prin acest procedeu.

ACVATIPÍE f. poligr. Procedeu de tipar care imită pictura în acuarelă.

ACVIFÉR (~i, ~e) Care conține apă. Strat ~.

ÁCVIL//Ă ~e f. Pasăre răpitoare, de talie mare, cu gheare lungi şi ascuțite, cioc puternic şi încovoiat la vîrf, răspîndită în regiuni montane; pajură.

ACVILÍDĂ ~e f. 1) la pl. Familie de păsări răpitoare, de talie mare, cu gheare lungi şi tăioase, cu cioc încovoiat (reprezentant: acvila). 2) Pasăre din această familie.

ACVILÍN (~i, ~e) Care aminteşte de acvilă. ■ Nas ~ nas coroiat. Privire ~ privire ageră.

ADÁGIO I adv. muz. In tempo lent, rar.

ADÁGIO II n. muz. Parte dintr-o compoziție muzicală care se execută în tempo lent.

ADÁM m.: Neam de pe ~ rudă îndepărtată. De la ~ (şi Eva) din timpuri îndepărtate, străvechi.

ADAMANTÍN (~i, ~e) înv. (despre luciul mineralelor) Care este asemănător cu diamantul; diamantin.

ADAÓS ~uri n. Parte care se adaugă la ceva în vederea completării; supliment; anexă. ~ la o circulară.

A ADAPT//Á tranz. 1) A face să se potrivească; a potrivi. 2) (opere literare) A transpune dintr-un gen în altul. 3) A face să se adapteze.

A SE ADAPT//Á mă ~ éz intranz. 1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se aclimatiza; a se acomoda. 2) (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de viaţă; a se acomoda; a se aclimatiza.

ADAPTÁBIL ~ắ (~i, ~e) Care poate fi adaptat.

ADAPTABILITÁTE f. Caracter adaptabil.

ADAPT//ÓR ~oáre n. Dispozitiv care permite folosirea unui aparat prin modificarea unor caracteristici.

A ADĂPÁ adắp tranz. (animale) A face să se adape.

A SE ADĂPÁ se adápă intranz. (despre animale) A bea apă.

ADĂPĂT//OÁRE ~óri f. 1) Loc unde se adapă animalele. 2) Vas făcut din scînduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; jgheab; uluc. ~ automată.

ADĂPÓST ~uri n. 1) Loc ferit sau construcție special făcută unde se poate refugia cineva în caz de ploaie, vînt etc. • A se pune la ~ a) a se adăposti; b) a se feri de o neplăcere. 2) încăpere special amenajată contra bombelor. ~ antiaerian.

A ADĂPOST//Í ~ésc tranz. (ființe) A face să se adăpostească; a pripăşi; a oploşi.

A SE ADĂPOST//Í mă ~ésc intranz. A-şi găsi adăpost; a se aciua; a se oploşi; a se pripăşi:

A ADAUGÁ adáug 1. tranz. 1) A mai pune la ceea ce este. ~ zahăr în ceai. 2) A completa