Ne propunem să analizăm o tendinţă manifestată în dinamica unităţilor frazeologice din limba română actuală, utilizând exemple recente extrase din mass-media. De exemplu, a fi cu cinci roţi la căruţă, găina bătrână face ciorba bună, nu etc. Modificările frecvent întâlnite în vorbire nu sunt variante lexicalizate, consacrate, iar formele pe care le iau anumite unităţi se datorează mai multor fapte: cunoaşterea precară a unor formaţii lexicale şi nesiguranţa vorbitorului în utilizarea lor, substituţia unui component cu un sinonim, scurtarea unităţii, intercalarea unor componente noi care pot sta la baza obţinerii unor sintagme cu efecte stilistice nedorite. Utilizându-le vorbitorii pronunţă şi scriu în funcţie de gradul în care sunt familiarizaţi cu aceste expresii, contribuind la acest proces în mod deosebit şi lipsa unui set de reguli riguros formulate, care ar stabili limita între „corect” şi „greşit”. Expresiile frazeologice se caracterizează prin invariabilitate, manifestând imunitate faţă de orice reglementare practicată cu dezinvoltură în ultima vreme. Deci, trebuie spus găina bătrână face zeama bună, a fi cu cinci roate la căruţă, a pune beţe în roate, a pune pe roate, a pune boii la roate, a-şi tăia craca de sub picioare etc. Rostim doar corect a apuca câmpii (nu câmpurile), a lua câmpii, a bate câmpii, a băga în boalei (nu în boli) etc.
(dr. Maria ONOFRAŞ)